Revista Didactica Genesis

Să fii profesor înseamnă în primul rând să fii om

teacher-2928817

Începutul acestui an școlar a însemnat pentru mulți elevi trecerea de la ciclul primar la gimnaziu, mulți au experimentat poate emoțiile primei zile de scoală, iar elevii care au trecut în clasa a VIII-a încep să se familiarizeze deja cu noțiunea de “licean” și, implicit, cu pregătirea pentru evaluarea națională.

În cazul meu, astfel de etape  au fost de mult experimentate, iar actualmente se găsesc în bagajul amintirilor frumoase pe care le rememorez cu nostalgie și cu bucurie. Cu toate acestea, am în continuare parte de noi începuturi și, ca să renunț la suspans, voi spune scurt și la obiect că am devenit profesor,  profesor de limba germană. Iar acum mă aflu fix în perioada de întrebări, când prietenii, părinții, cunoștințele și rudele vor să afle: “Și cum e? Câte ore ai, cum sunt copiii, profesorii?, etc.“ Însă eu dacă aș fi în locul lor  mi-aș lansa  poate un alt fel de întrebare,  una care să cuprindă  prin esența ei ceva  mai mult decât o raportare și o referire la  “tehnica” sau ambientul profesoratului, așa că m-aș întreba înainte de toate: “Si cum se simte?”. Aș spune că e fix genul de întrebare care se pune atunci când afli că cineva s-a apucat de un hobby sau de un sport  nou, ceva la care nu se încumetă oricine, dar care lui îi dă o extraordinară  plăcere atunci când îl practică, pentru că știe că este omul potrivit sau cel puțin asta vrea să creadă. Nu aș căuta deci să aflu dacă persoana respectivă “înoată bine”, ci dacă, înainte de toate, îi place “apa”, pentru că dacă-i așa, măiestria și precizia se vor construi și șlefui oricum iar în plus, ele nu vor avea aceeași intensitate dacă una se naște din pasiune și alta din necesítate. Ce vreau să spun e că există domenii, meserii și arii unde ar trebui să se împletească vocația cu aptitudinile, aptitudini pe care va trebui să le dezvolți neîncetat, astfel încât, atât ție cât și celor din jur, să le oferi rezultatul cel mai bun.  Și mi-aș permite să spun că aș vedea raportul dintre vocație și aptitudini ca pe o relație de simbioză, o relație de interdependență, unde A există doar în existența lui B și viceversa: îți împlinești dorința de a alerga când ai picioare sănătoase și puternice, însă ele  odată  atrofiate sau amorțite, dispare și dorința de a alerga.

Și dacă tot am pus astfel problema, mi-ar plăcea să folosesc o comparație plastică ca să descriu “mecanica” profesoratului,  din  perspectiva tânărului profesor la început de drum, care caută să “crească” o dată cu elevii săi . Aș spune că activitatea lui seamănă cu urcatul pe o scară în spirală, a cărei curbă se depărtează tot mai mult de punctul din care s-a lansat, și care te îndeamnă tot mai mult să urci, să urci, să urci, nevrând să știi neapărat unde trebuie să ajungi. Asta vei constata cu mult după, tu trebuie doar să nu te oprești și  să ții pasul  cu  schimbări,  cu noi generații, cu noi vremuri, cu tine însăți. În timp ce tu îți  dezvolți aptitudinile, voința și vocația te susțin. Iar atunci când te vei opri și te vei uita în jos, nu vei avea frică de înălțime, chiar dacă înălțimea va fi una remarcabilă, însă priveliștea te va consola. Dar câți dintre profesorii de azi sunt dispuși să accepte acest pact firesc, uman și necesar, pe care îl presupune profesia pe care și-au ales-o voit și se pun să urce, de la treapta la care sunt la următoarea și tot așa? Oare eu sunt dispusă să devin un “profesor bun”  și să exclud plafonarea și stagnarea pe o treaptă? Iată, conștiința îmi cere acum să îi explic ce înseamnă a fi profesor, și mai ales ce înseamnă a fi profesor bun.

Eu cred ca a fi profesor înseamnă în primul rând a fi uman (dacă nu reușești să fii uman atunci te numești radio, televizor sau poate chiar mai rău, dar nu profesor, și cu acest prilej aș vrea să semnalez și diferența dintre “omenie“ și “omenire”) și a-ți folosi timpul din clasă, respectiv timpul de relaționare și de predare cu elevii tăi, pentru a transmite cunoștințe și informații. A fi profesor bun aș spune că înseamnă poate mai mult decât a fi uman și a avea cunoștințe de specialitate, acestea două sunt condiții necesare, dar nu suficiente. Să fii profesor bun cred că înseamnă, privind retrospectiv la experiența mea de elevă, liceană și studentă, să –l faci pe elevul tău să construiască pe mai departe ceea ce tu îi oferi. Să îi dai o scânteie, și elevul să îți facă foc, și cu asta să știi că ai contribuit la dezvoltarea lui emoțională. Cred  numai atunci un profesor poate primi de la sufletul și mintea elevului eticheta de “profesor bun”. Dar pentru  el are nevoie de vocație  și de aptitudini precum: empatie, respect, sensibilitate, curiozitate, imaginație, flexibilitate, control  autocontrol,  iar lista poate continua la nesfârșit, pentru că nesfârșiți sunt profesorii care au reușit  ne influențeze în bine viețile să  ne facă să fim ceea ce suntem astăzi. Cred că majoritatea dintre noi este, în mare parte, rezultatul unui profesor care și-a pus amprenta în viața noastră, așa că, la întrebarea “a  fi sau a  nu fi profesor” se răspunde doar cu “a fi, dar un profesor bun”.  Iar în ceea ce mă privește pot spune că “apa” este perfectă și îmi dau silința să învăț să înot cât mai bine, să urc cât mai sus.

  • Pixabay
Rate this blog entry:
Un început, o provocare…
Definiția copilăriei este jocul