Revista Didactica Genesis

Oliver Sacks, omul care și-a trăit viața cu entuziasm copilăresc

800px-9.13.09OliverSacksByLuigiNovi

„CÂND ERAM LA INTERNAT, TRIMIS DE ACASĂ ÎN TIMPUL războiului la o vârstă fragedă, mă simțeam întemnițat și neputincios și tânjeam după mișcare și putere, după o mișcare nestingherită și o putere supraomenească. De acestea aveam parte, pentru scurt timp, atunci când visam că zbor și, sub o altă formă, atunci când mergeam să călăresc în satul din apropierea școlii. Îmi plăceau puterea și suplețea calului meu și încă îmi pot aminti mișcarea sa lină și voioasă, căldura sa și mirosul dulce, ca de fân.

Mai presus de toate, îmi plăceau motocicletele. Tata avusese una înainte de război, o Scott Flying Squirrel, cu un motor mare, răcire cu apă și o țeavă de eșapament care parcă țipa, și voiam și eu, la rândul meu, o motocicletă puternică. În mintea mea, motocicletele, avioanele și caii se amestecau, la fel ca motocicliștii, cowboy-i și piloții, pe care mi-i închipuiam ținându-și vehiculele puternice sub un control precar, dar triumfător. Imaginația mea de copil se hrănea cu filme western sau cu lupte aeriene eroice, în care piloții își riscau viețile în avioane Hurricane sau Spitfire, dar erau apărați de jachete groase de zbor, așa cum motocicliștii sunt apărați de jeci de piele și căști de protecție.

[......]

La vârsta de 14 ani era deja de la sine înțeles că aveam să devin doctor. Mama și tata erau amândoi medici, la fel și cei doi frați ai mei mai mari.

Eu însă nu eram sigur că vreau să devin doctor. Nu mai puteam spera să devin chimist și chimia avansase mult dincolo de chimia anorganică din secolele XVIII și XIX, care-mi plăcea atât de mult. Dar la 14 sau 15 ani, inspirat de profesorul meu de biologie de la școală și de Strada Sardinelor a lui Steinbeck, m-am gândit că aș vrea să devin biolog marin.

Când am primit bursa la Oxford, am fost nevoit să iau o decizie: să rămân la zoologie, sau să mă pregătesc pentru medicină și să studiez anatomie, biochimie și fiziologie? Mă fascina mai cu seamă fiziologia organelor de simț - cum percepem culorile, adâncimile, mișcarea? Cum recunoaștem ceva? Cun dăm un înțeles lumii, din punct de vedere vizual? Aceste interese apăruseră la o vârstă fragedă deoarece aveam migrene oculare și, pe lângă zig-zagurile strălucitoare care prevesteau o criză, în timpul aurei migrenoase îmi pierdeam câteodată simțul culorii, al adâncimii sau al mișcării, sau chiar capacitatea de a recunoaște lucruri. Văzul meu putea fi dezansamblat, descompus, în fața mea, în mod înspăimântător, dar fascinant, și apoi reconstruit, refăcut - totul în câteva minute.

Micul meu laborator de chimie de acasă funcționa și ca atelier de developat, și eram atras în special de culori și de stereografie; aceste preocupări mă făceau de asemenea să mă întreb cum construiește creierul culoarea și adâncimea. Îmi plăcuse biologia marină la fel de tare ca chimia, dar acum voiam să aflu cum funcționează creierul uman."

Așa începe ultima carte, În mișcare, scrisă de Oliver Sacks în 2015. La începutul anului 2015, aflând că mai are puțin de trăit, Oliver Sacks a trimis cotidianului New York Times o declarație în care spunea: "Îmi revine acum să aleg în ce fel voi trăi lunile care-mi rămân de trăit. Ar trebui să fie în cel mai plin, mai profund și mai productiv mod cu putință." Două luni mai târziu îi apărea ceea ce avea să fie ultima sa carte, un volum de memorii în care autorul Omului care își confunda soția cu o pălărie privește în urmă cu seninătate, fără nicio urmă de autocomplezență și cu încrederea că nu viața nu i-a fost în zadar. Memoriile sale vorbesc despre patima pentru motociclete și haltere din tinerețe, despre pasiunea pentru înot și scufundări nutrită până în ultimii ani, și nu în ultimul rând despre pasiunea și interesul pentru chimie, medicină și toate progresele marcate de aceste domenii pe tot parcursul vieții sale. Memoriile lui Sacks vorbesc despre dorința - care se pare că l-a urmărit toată viața - de a înțelege creierul uman, dorință evocată prin dialogul cu pacienții săi, cărora și-a dedicat înteaga viață și pe care i-a tratat întotdeauna cu mulă căldură umană și compasiune.

Oliver Sacks a fost neurolog și clinician de meserie, dedicându-și întreaga viață pacienților săi care se confruntă cu diverse probleme ale creierului, cu "mintea pustiită". Colecția de povestiri care l-a făcut celebru ca scriitor este "Omul care își confundă soția cu o pălărie", în care povestește cumva cu amuzament, dar în același timp cu seriozitatea și profesionalismul unui medic despre diferite întâmplări ale căror protagoniști sunt pacienții săi.

Ultima sa carte - În mișcare - este o reflecție asupra propriei vieți, o trecere în revistă a evenimentelor din viața sa și a personajelor pe care le-a întâlnit pe tot parcursul vieții sale, având o influență mai mare sau mai mică fie atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Relația pe care a avut - o cu fiecare dintre aceste personaje devine o mărturie a dragostei lui Sacks pentru pacienții săi, pentru membrii familiei și prieteni și nu în ultimul rând pentru oameni. Printre prietenii săi se numără Thom Gunn, A.R. Luria, W. H. Auden, Francis Crick, Robert DeNiro și Robin Williams. Robert deNiro și Robin Williams au lucrat împreună cu Sacks la un proiect - un film, The Awakening, pe parcursul căruia ambii actori au petrecut mult timp cu Sacks și pacienții acestuia pentru a le studia cât mai bine comportamentul și pentru a-i interpreta cât mai bine în film, dar și pentru a-l observa pe Oliver Sacks în mediul lui de lucru, întrucât Robin Williams a fost cel care l-a interpretat în film. Deși este o persoană timidă - prefer să folosesc prezentul pentru că va rămâne întotdeauna viu în amintirea celor care au citit cel puțin una dintre cărțile sale - este totuși o fire libertină, cu orientare sexuală diferită, fapt care nu prea a fost acceptat de părinții săi și mai ales de mama sa. Când mama sa a aflat că este homosexual, a fost extrem de furioasă și  i-a spus că este "spurcat". Însă el nu s-a ferit să vorbească deschis despre acest subiect în cartea sa și să dea detalii - într-un mod discret, nu ostentativ - despre relațiile pe care le-a avut.

"Viața trebuie trăită privind înainte, dar poate fi înțeleasă numai privind înapoi", a spus Kierkegaard și este citatul care apare pe prima pagină a cărții. Este ceea ce face el - își trăiește viața cu încântarea unui copil, cu entuziasm pur, copilăresc - și ne ajută și pe noi, cititorii, să-l înțelegem, dorindu-și parcă să ne transmită cât mai multe din gândurile sale bune și din dragostea sa pentru viață și pentru oameni.

  • Wikipedia
Rate this blog entry:
Câte ceva despre elevii „altfel”
Rolul inteligenței în obținerea succesului școlar ...