Revista Didactica Genesis

Când lucrul cu ceilalți îți pune în evidență calitățile

teamwork
Fiecare copil are ”darul” său, particularitatea ce-i subliniază unicitatea. Dascălul, prin competențele sale și prin mijloacele didactice de care dispune, are menirea de a-i descoperi și de a-i dezvolta potențialul, iar spectacolul calităților este fascinant când se evidențiază prin activități în echipă.
    Echipa poate fi o expresie a perfecțiunii, dacă elevul are de îndeplinit o sarcină ce evidențiază ceea ce știe el cel mai bine să facă. Lucrul în echipă îl animă, îi dă mai multă libertate de exprimare știind că va răspunde de acel segment la care excelează.
    Modalitatea de a lucra în echipă are avantaje majore: elevul învață să colaboreze, să-și exprime o idee, să susțină cu  argumente ceea ce afirmă, să fie receptiv la opiniile celorlalți, să admită o idee mai bună decât a lui, să respecte munca celorlalți, să lucreze la succesul echipei. Astfel, în urma unei activități în echipă, elevul a înțeles/a învățat că el este important, că trebuie să se facă auzit, dar și că, în egală măsură, trebuie să-i asculte și pe ceilalți, trebuie să le acorde respect și sprijin, munca și rezultatul constituind, în acest caz, un bun comun.
    Dincolo de aceste avantaje, există însă și dezavantaje ale lucrului în echipă. De exemplu, cel mai mare pericol îl constituie faptul că sarcinile de lucru pot fi tratate cu superficialitate pentru că fiecare se bazează pe ceilalți. De asemenea, teama de greșeală este un factor ce împiedică buna desfășurare a lucrului în echipă, elevul se simte răspunzător pentru un posibil insucces și nu mai lucrează cu dezinvoltură, ci copleșit de emoții, generându-se teama de conflict, iar încercarea de evitare a conflictului, conduce la limitarea comunicării. Conflictele pot fi competitive (unii membri ai echipei doresc să-și exprime superioritatea) și constructive (membrii caută împreună soluții). Totodată, când vorbim de munca în echipă, un risc îl reprezintă dezinteresul membrilor de a obține rezultate comune, ei fiind mai preocupați de afirmarea individuală. De aceea, o echipă poate fi mai unită în obiective și poate avea rezultate cu atât mai bune, cu cât numărul membrilor este mai mic.
    Îndeplinirea cu succes a activităților desfășurate în echipă este condiționată de câteva reguli: sarcinile trebuie formulate clar, fiecărui membru al echipei i se stabilesc sarcini punctuale, liderul urmărește parcurgerea tuturor secvențelor care conduc la atingerea obiectivului, asigurarea feedback-ului.
 Profesorul urmărește evoluția activității și marchează fiecare reușită, oferindu-le copiilor încredere în propriile forțe, analizând, totodată, manifestarea lor în raport cu potențialul știut și descoperit al fiecăruia.

  • Pixabay
Rate this blog entry:
Bun venit la grădiniță
De la individ la echipă