În parc, o doamnă îmi povestește despre grădinița unde merge fiul ei, Ș.: “Acum sunt mulțumită de grădinița la care merge fiul meu. În fiecare zi vine acasă cu 2-3 fișe. Îmi spune că la grădiniță doamna mereu le dă ceva să lucreze. Din păcate, afară nu mai au timp să iasă. Copiii au de terminat cele trei caiete: unul de matematică, unul de cunoașterea mediului și unul de educarea limbajului. Separat, au și un caiet pentru exercițiile grafice. Sport sau muzică nu prea fac, dar e mai bine. Ș.va fi  bine pregătit pentru școală. Până anul acesta, nu mi-a plăcut. Doamna cealaltă nu făcea nimic cu ei. Joacă și iar joacă. Înțeleg, că doar sunt copii, dar să mai și scriem, să completăm niște fișe, să aibă un caiet, două. Nici nu am avut ce să văd în dosarul lui. Să vedeți acum: avem deja două dosare pline.  Se...

În cadrul evaluării, un rol important îi revine cooperării atât între copii, cât și între profesori și copii. Aceasta are loc atunci când partenerii definesc împreună criteriile relative la evaluare. În contextul școlar actual, când violența și agresivitatea sunt din ce în ce mai prezente, unii autori sugerează faptul că învățarea cooperării întărește climatul de încredere, respectul și susținerea reciprocă, fiecare având de câștigat din reușita celuilalt. Când se realizează evaluarea, este important să le permitem copiilor să interacționeze pașnic, în special când au de realizat proiecte comune. Pentru a putea realiza acest lucru, mai întâi trebuie dezvoltate abilitățile psihosociale precum comunicarea, negocierea, partajul și rezolvarea conflictelor, pentru a putea atinge acele competențe și obiective corespunzătoare domeniilor experiențiale/ disciplinelor școlare. Se recomandă să se pună accent pe socializare și pe evaluarea comportamentelor. Schimbarea de optică față de evaluare promovează o viziune diferită asupra notei și asupra puterii pe care o...

Abordările psihopedagogice actuale au pus un accent deosebit pe identificarea particularităților de vârstă și individuale ale copiilor subliniind astfel creșterea interesului pentru tratarea diferențiată a copiilor. "Cunoașterea copilului este cheia de boltă a pedagogiei" (Ed. Claparede). La fel de importantă este cunoașterea personalității copilului, ca și cunoașterea lumii în care și cu aportul ei, învățământul își atinge scopurile. Vârsta cuprinsă între 3-6/7 ani, reprezintă perioada din viața copilului, în care au loc progrese remarcabile, în toate planurile dezvoltării lui: „somatice, psihice, cât și în planul vieții relaționale.” (Dragu C.). Este perioada în care au loc transformări deosebite ale copilului, evoluții spectaculoase și acumulări în toate aspectele dezvoltării sale. Diferiți autori din domeniul psihologiei copilului și a dezvoltării au fost preocupați de caracterizarea acestei vârste deosebite. In lucrarea sa, prof. Crețu T. consideră că  preșcolaritatea este “vârsta de aur a copilăriei” pentru că în această perioadă se înregistrează progrese mari în...

Pedagogia diferențiată este definită ca o pedagogie individualizată care recunoaște elevul/preșcolarul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situației de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar” al uniformității, al falsei democrații conform căreia toți trebuie să muncească în același ritm, în aceeași durată și urmând aceleași itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic și practic al luptei cu eșecul școlar, cu orice formă de excludere. (H. Przesmychi) Conform prof. Panțuru S., didactica actuală este centrată pe următoarele demersuri: acțiunea de prospectare, ca modalitate de studiere anticipativă a instruirii și educației societății viitoare; abordarea comprehensivă, integratoare și globală a problematicii procesului de instruire și educație, respectiv, a componentelor acestuia; centrarea pe învățare, în relație structurală și funcțională cu predarea și evaluarea; reproiectarea, în consens cu teoria curriculum-ului, a raporturilor existente între copil – profesor – materia de studiat și efectele...

Prin joc, copiii experimentează și descoperă lumea. Jocul îi pregătește pe copii în găsirea propriilor soluții, fără intervenția unui adult. Jocul le stimulează imaginația și creativitatea, îi ține atenți și activi, le incită curiozitatea, le dă încredere în sine să facă noi descoperiri. Prin joc, copiii devin exploratori și descoperitori a unei noi lumi. Joaca pregătește bază pentru învățăturile viitoare. Se dezvoltă competențele pentru citit și scris, perspicacitatea și inteligența. Se estimează că, odată ce copilul a împlinit 5 ani, 90% din tiparele lui mentale sunt deja formate. Renumitul psiholog E. Erikson definea jocul ca fiind “o situație în care un copil poate trece prin anumite experiențe, creându-și situații-model și dirijând realitatea prin planificare și experimentare”.  Jocul oferă oportunități de auto-exprimare, dominare și dezvoltare într-un mod propice vârstei copilului. Prin joc, copilul își dezvoltă competențele sociale și emoționale . Relația socială, conform psihologului Lev Vygotski, “deschide  calea spre limbajul ce...

Noile tendințe de integrare a conținuturilor au ca scop punerea copilului în situația de a intra în contact cu un ansamblu de conținuturi aparținând mai multor domenii. Putem considera integrarea ca având două dimensiuni: orizontală și verticală. Astfel, se pot integra mai multe categorii de activitate aparținând unor domenii diferite. Ca  ex: pentru abordarea temei “Poveste din adâncuri”, se pot integra: educația muzicală, cu educarea limbajului, cu activitate artistico-plastică. În ceea ce privește integrarea verticală, aceasta presupune un ansamblu coerent format din două sau mai multe obiecte de studiu, aparținând aceluiași domeniu (DPM, DLC, DOS, DEC, DȘ,). De ex: integrarea obiectelor de studiu din cadrul domeniului știință, matematică cu cel de cunoașterea mediului pentru abordarea temei: “Coșul toamnei”. Unul dintre principalele niveluri ale integrării este: integrarea transdisciplinară. Integrarea transdisciplinară reprezintă întrepătrunderea mai multor discipline care pot conduce catre crearea unor noi domenii ale cunoașterii. Prin intermediul transdisciplinarității , se urmărește...

Muzica, cea mai profundă și complexă dintre arte, este exprimarea ideilor și sentimentelor prin mijlocirea sunetelor muzicale. Mesajele ei sunt adresate afectivității, sensibilității. Ea dă naștere unor puternice sentimente estetice care sprijină dezvoltarea intelectuală a copiilor. Muzica este prezentată în nenumărate manifestări ale vieții noastre. Ea ne încântă, ne bucură sau ne întristează, ne dezvăluie un bogat conținut de idei, ne ajută să înțelegem mai profund gânduri și evenimente, ne mobilizează forțele, ne îndeamnă la realizări nobile. Educația muzicală este una din componentele principale ale educației estetice. Ea contribuie într-o mare măsură la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor estetice ale copiilor. Însă, nu toți oamenii care ascultă muzica o înțeleg. Există o deosebire între „a auzi muzica" și „a asculta muzică". Această deosebire se reflectă și în existența unor deosebiri individuale de sensibilitate, de preferințe, dar, în primul rând, ea se datorează existenței sau lipsei de...

Importanța majorã ce se acordã preșcolaritǎții este fundamentatã de ideea potrivit cãreia  educația din aceastã perioadã poate marca cea mai influentã dezvoltare optimalã a copilului. Printre studiile de specialitate se evidențiazã o explicitare a problematicii evaluãrii și instruirii diferențiate prin prisma cercetãrilor prof. dr. Howard Gardner care susține prin lucrãrile sale de cercetare cã existã mai multe modalitãți prin care copilul poate învãța. Aceastã idee s-a concretizat în Teoria inteligențelor multiple. Experiența didacticã de pânã acum ne demonstreazã cã instruirea și evaluarea diferențiate au constituit o permanentã incitare și provocare și cã au fost și au rãmas, deopotrivã, necesitate și dorințã, realitate și aspirație educaționalã. Evaluarea în învãțãmântul preșcolar are în vedere mãsurarea și aprecierea cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor dobândite de cãtre copii pe parcursul procesului de predare-învãțare. Ceea ce este important de subliniat este cã accentul trebuie pus pe evaluarea procesului în sine și nu pe rezultate. Conținutul, metodele,...

Ne aflăm într-o perioadă în care se manifestă o creștere accentuată a interesului în ceea ce privește teoriile legate de creșterea copilului și tocmai acest lucru ne-ar putea face să ne simțim derutați. În acest moment există foarte multe ghiduri, cărți, articole, emisiuni de televiziune și radio în care este abordat subiectul “educație/creșterea copilului”. Se presupune că, prin intermediul acestor surse de informare, părintele ar putea găsi “metoda adecvată” de a controla și de a forma comportamentul copilului, dar, deseori, acestea nu reușesc decât să descurajeze și să deruteze. Părinții se simt copleșiți de sfaturile venite din partea unei adevărate industrii care s-a dezvoltat pornind de la unul dintre aspectele de bază ale vieții, de natură instinctuală, și anume, creșterea copilului. Se pare că, din cauza cantității copleșitoare de informații, foarte mulți părinți devin saturați ajungând, în final, incapabili să aplice o anumită tehnică în detrimentul alteia sau aplică toate...

Într-o lume plină de roluri, copiii încearcă și învață, încă de la vârste foarte mici, ce înseamnă să fii băiat sau fată, fiind expuși la mulți factori care le influențează în mod direct comportamentul și atitudinile cu privire la rolurile de gen. Acestea se învață pentru prima oară în mediul de acasă, prin interacțiunea cu membrii familiei și apropiații lor, și sunt apoi întărite și menținute de grupul de prieteni, de mediul grădiniței/școlii, de mass media. Societatea presupune și “interpretare rolurilor” pe care copiii le adoptă pentru a se adapta la viața socială. Nu întotdeauna sunt cele potrivite, iar de cele mai multe ori iau forma unor convingeri nesănătoase de gen, și anume a stereotipurilor. În cazul în care facem referire la stereotipul masculin, este ușor să recunoaștem încurajarea băieților de a se implica în jocuri fizice, de dominare prin folosirea jucăriilor de război, a armelor. În ceea ce privește...

Pedagogia diferențiată poate fi definită ca o „pedagogie individualizată care recunoaște copilul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situației de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar" al uniformității, al falsei democrații conform căreia toți trebuie să muncească în același ritm, în aceeași durată și urmând aceleași itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic și practic al luptei cu eșecul școlar, cu orice formă de excludere" (Halina Przesmychi, 1991). „Întrucât natura și societatea umană progresează prin diferențiere și nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie tocirea particularităților individuale până la dispariție, ci respectarea lor pentru ca prin educație și instrucțiune fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană, capabilă să creeze noi valori materiale și spirituale” (Dicționar de pedagogie contemporană) Educația preșcolară are un rol deosebit de important în dezvoltarea copilului. Ȋntre 3 și 6/7 ani...

Preocupările de analiză în teoria instruirii se regăsesc din cele mai vechi timpuri, iar delimitările conceptuale confirmă complexitatea și importanța acestui fenomen. ”Conceptul “didactică” își are originea etimologică în termenii grecești “didaskein” (a învăța), “didaktikos” (instrucție, instruire), “didasko” (învățare, învățământ), “didactike” (arta învățării). Acești termeni sugerează faptul că sfera de cuprindere extrem de extinsă a didacticii, coincidea cu problematica procesului de predare-învățare, a educației, a învățământului, a formării omului.” (Chiș)               ”Diferențierea și individualizarea instruirii constituie o problemă pedagogică veche, dar mereu actuală, deoarece oamenii se deosebesc unii de alții, nu doar în ceea ce privește felul lor de agândi și a fi, ci și prin capacitatea și ritmul de învățare, prin atitudinea față de aceasta” (I. Jinga, 2005). Profesorul Ioan Neacșu definește instruirea “ca procesul prin care mediul unui subiect este deliberat manipulat pentru a învăța să fie capabil să emită sau să...

Pentru copii, jocul este mișcare, învățare, distracție, este parfumul copilăriei. Copiii cresc rapid într-o lume în continuă mișcare care parcă nu pare pregătită niciodată să întâmpine nevoile acestora, așa cum și-ar dori ei, după putința lor. În mod constant, copiii au tot mai puțin timp să se joace, față de copiii din generația anterioară. Din ce în ce mai des, timpul este programat minuțios, copiii participând la numeroase activități prestabilite, planificate. Nimic la întâmplare. Este momentul să pledăm pentru joc, pentru timp de calitate, care să zboare pe neobservate și care să plutească pe un nor pufos, către țara poveștilor cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene. Este timpul să acordăm copiilor răgaz pentru visare, pentru gânduri care vin și pleacă fără să țină cont de timp, de agenda încărcată care deja, îl împovărează pe micul “adult”. Despre joc: Activitățile ludice cuprind o varietate deosebită a jocurilor, fapt care a dus...

Cercetările au arătat că în primii nouă ani de viață, copiii cresc și se dezvoltă fizic, socio-emoțional, cognitiv și își formează limbajul. Pe baza acestor cunoștințe privind dezvoltarea tipică, cadrele didactice, care aplică metodele pentru o instruire diferențiată, planifică activități și creează un mediu educațional adecvat vârstei fiecărui copil. În același timp, fiecare copil are modul său unic de dezvoltare precum și trăsături unice de personalitate și o experiență de viață unică (temperament, stil de învățare, mediul familial etc.), care influențează comportamentul său în grupă. Copiii își dezvoltă treptat „capacitățile de informare-procesare - numite inteligențe" (H. Gardner, Tratat de răzgândire, 2006) care să le permită să soluționeze sau să creeze produse. Cunoașterea fiecărui copil le permite educatoarelor care abordează educația individualizată să răspundă intereselor și capacităților acestuia, urmărind, în același timp, îmbogățirea experienței și creșterea capacității de înțelegere. Din punct de vedere educațional, la vârsta preșcolară copiii își dezvoltă capacități...

Grupa mijlocie. O activitate obișnuită la grădiniță. După scurgerea primelor 10 minute, o parte dintre copii rămân atenți, fiind atrași de dinamica activității. Alții se uită pasiv, vrând să dea impresia că înțeleg ce se spune, iar alți copii se mișcă necontenit pe scaun, alunecă ușor, dar hotărât, până ajung sub scaun.  Educatoarea îi observă pe fiecare dintre ei și se gândește ce strategii de motivare a copiilor să aplice. Gândise proiectarea lecției, etapă cu etapă, dar acum își dă seama că trebuie să schimbe  ceva…metoda de predare, comunicarea informațiilor, poate chiar tema aleasă. Activitatea se încheie, totuși, într-o atmosferă frumoasă, toți copiii fiind atrași de ritmul melodiei pe care educatoarea o alesese pentru încheierea activității. În pași de dans și țopăind fericiți, copiii se îndreaptă către sala de sport pentru următoarea activitate. Este început de an școlar, iar o parte dintre copii au sosit pentru prima dată la grădiniță....