Revista Didactica Genesis

Un model de educație în care tehnologia poate umaniza orele de curs

Salman-Khan-TED

Cu toții știm că învățământul actual nu reușește să țină pasul cu ritmul schimbărilor din societate și nu reușește să-și adapteze metodele cu cerințele impuse de progresul tehnologiei. Subiectul educației pare să intereseze politicienii doar în campanii electorale, iar în rest, ei mai degrabă împiedică schimbare. Părinții sunt și ei îngrijorați în privința educației pe care o primesc copiii lor și dacă aceasta îi va ajuta să se ridice la standardele unei societăți competitive și interconectate, profesorii au și ei frustrările lor, unii sunt demotivați, alții se simt îngrădiți de programe impuse, de inspecții, de testări standardizate. În acest context, unii dintre noi căutăm soluții, încercăm să aducem puțină speranță, ne documentăm despre modele care au introdus schimbarea și au obținut rezultate. Un astfel de model este cel pe care îl prezintă Salman Khan în cartea sa intitulată  „O singură școală pentru toată lumea –să regândim educația”. Tot el este și fondatorul platformei educaționale Khan Academy, o alternativă de educație care își propune să ofere oricui accesul gratuit la educație.

Cartea, ușor de citit, oferă o lectură plăcută și interesantă. Din ea, aflăm povestea unui om, care, deși nu era profesor, a creat o strategie de educație total diferită de modelul tradițional care presupune împărțirea elevilor în clase după vârstă, împărțirea disciplinelor în materii, pe care le separă în alte lecții independente la finele cărora se dă o evaluare și se trece mai departe. Modelul propus de el se bazează pe intuiția personală dată de experiența profesională și pasiunea pentru matematică.

Salman Khan era analist de fonduri speculative, locuia în Boston pe vremea când i-a venit ideea de a o medita,  pe nepoata sa, Nadia, elevă în clasa a VI-a, care locuia în New Orlean și care suferise o dezamăgire puternică în urma rezultatului mediocru obținut la examenul de matematică de la sfârșitul de an - examen decisiv pentru etapa următoare, deoarece copiii erau distribuiți în clase de valori diferite în funcție de rezultatul examenului respectiv.

Lecțiile desfășurate pe Skype cu nepoata lui au avut efectul scontat, Nadia înțelegând pe deplin conceptele de matematică și reușind, de data aceasta, un rezultat foarte bun  la a doua testare de matematică pe care mama sa o ceruse, printr-o cerere specială adresată conducerii școlii. După succesul avut cu Nadia și alți colegi de-ai ei au luat meditații de la Sal, iar analistul care se descurca foarte bine cu tehnologia s-a gândit la o soluția de a ușura munca cu copiii creând un soft care genera întrebări și monitoriza răspunsurile elevilor, însă pe parcurs și-a dat seama că nu răspundea pe deplin cerințelor unei lecții în direct.

Când s-a văzut depășit de numărul mare de copii care apelau la sistemul de meditații și se gândea că s-a băgat într-o treabă pe care nu mai reușește să o gestioneze prea bine, un prieten i-a dat ideea să înregistreze lecțiile și să le pună pe Youtube, idee care a funcționat teribil de bine și a fost o rampă de lansare pentru programul Khan Academy  și despre care Sal a afirmat în cartea lui că „după trei mii și ceva de video-uri, încă îmi doresc să mă fi gândit eu la asta”.

Un concept de mare importanță care a stat la baza strategiei Khan Academy este învățarea prin asimilare succesivă, concept care a fost probat anterior, în anii 1920, în cadrul Planului Winnetka și care presupunea parcurgerea unei programe nu într-un timp determinat, așa cum e în sistemul tradițional, ci în funcție de anumite praguri de înțelegere și rezultate. Elevii învățau în ritm propriu până ajungeau la același nivel de stăpânire, iar dacă dovedeau un ritm de înțelegere mai bun puteau trece la nivelul următor. Dacă aveau un ritm mai lent de învățare puteau beneficia de ședințe individuale, de ajutorul colegilor ori de teme suplimentare.

Succesul Academiei Khan s-a datorat reactualizării unor metode care au funcționat în anumite perioade și locații diferite, dar la care s-a renunțat din considerente economice (aveau costuri mai mari) sau de altă natură. În cazul învățării virtuale pe care o propune academia Khan regăsim și conceptul de „oră răsturnată”, în care lecția se învață acasă urmărind lecții video, în ritm propriu de învățare și în locul și modul în care doresc (unii au nevoie de o încăpere unde este liniște, pentru alții muzica pe fundal creează o atmosferă potrivită studiului), iar temele se fac în clasă. Rolul profesorului nu este diminuat, așa cum s-ar crede la o primă vedere, dimpotrivă, acum profesorul are posibilitatea de a interacționa mai mult cu fiecare copil, de a crea o legătură personală între el și elevi și de a evalua mai bine gradul de înțelegere al fiecărui copil.

Următorul pas de la înregistrarea lecțiilor pe Youtube a fost dorința lui Salman Khan de a observarea în mod direct modul în care interacționează elevii și profesorii cu softul și lecțiile video. Acest lucru a fost posibil în cadrul unor școli de vară/tabere, dar și în programe pilot, cum a fost cel de la Los Altos din anul 2010, în care platforma Khan a funcționat în completarea programei standard și nu în locul ei, lecțiile fiind urmărite în timpul „cursurilor de calculator”, concomitent cu învățarea programelor Adobe Photoshop și Illustrator.

Mi s-a părut interesant și aș vrea să prezint experimentul numit Peninsula Bridge din cadrul unei tabere de vară, din anul 2007, care a reprezentat primul contact al fondatorului Academiei Khan cu o clasă de elevi, adică „saltul înspre o clasă adevărată” cum l-a numit autorul în cartea sa. După ce și-a prezentat în cadrul unui interviu conceptele de bază ale metodei Khan – lecții video, exerciții rezolvate în ritm propriu, harta conceptelor și tabelul de feedback, a obținut acordul de a prezenta lecțiile video și softul Academiei în trei dintre cursurile din acea tabără de vară care s-a întins pe durata a șase săptămâni și  care avea ca obiectiv să ofere elevilor de clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a proveniți din medii defavorizate, dar având motivație pentru învățare, oportunități educaționale gratuite.

Întrebarea pe care și-a pus-o coordonatorul programului Khan a fost de la ce nivel să înceapă cursurile cu elevii din tabără. Surprinzător pentru Salman Khan a fost faptul că doi dintre cei trei profesori care lucrau în mod uzual cu acești elevi au propus să înceapă de la zero, adică de la 1+1=2. Majoritatea copiilor a luat-o de la zero, însă s-a format și o grupă în care copiii au început cu noțiuni de la clasa a V-a. S-a dovedit că elevii incluși în prima categorie au întâmpinat dificultăți la adunări și scăderi de numere formate din 2 cifre, alții nu știau bine tabla înmulțirii, altora le lipseau noțiuni elementare despre fracții. Aceste goluri care s-au format de la o vârstă foarte fragedă împiedicau înțelegerea noțiunilor algebrice mai avansate, dar ele au putut fi remediate prin intermediul metodei introduse experimental și astfel fundația consolidată, elevii au putut avansa mai repede. În cazul grupei de copii care a pornit cu noțiuni de clasa a V-a, rezultatele nu au fost conform așteptărilor, ei nu au reușit să treacă de noțiuni de clasa a VI-a și a VII-a din cauza neînțelegerii depline a unor concepte anterioare.

Comparând rezultatele celor două echipe s-a ajuns la concluzia, ca și în povestea cu țestoasa și iepurele, că cei care au luat-o de la zero au înregistrat rezultate mai bune decât cei din grupul „avantajat” și mai presus de asta a rezultat concluzia că toți copiii au avut nevoie de ajutor, iar prin metoda folosită experimental remedierea s-a făcut într-un timp scurt și a consolidat învățarea pe termen lung.

Cazul unei fetițe de clasa a VII-a care a fost inclusă în prima grupă și care a înregistrat progrese uimitoare, aproape inexplicabile pentru profesori, a fost un imbold și mai puternic pentru fondatorul Academiei de a continua dezvoltarea platformei și conceptului Academiei, de data aceasta, având interacțiune directă cu copiii.

Salman Khan împreună cu profesorii de matematică din tabără au pus la punct un sistem prin care să poată monitoriza foarte bine momentele de împotmolire a elevilor, gravitatea lor și cum pot fi remediate. Astfel a creat un tabel în care elevii erau trecuți pe rânduri, iar conceptele pe coloane. La intersecția unui rând cu o coloană se crea o celulă care furniza informații precum numărul de probleme rezolvate de fiecare copil, numărul de răspunsuri corecte și greșite, numărul maxim de răspunsuri corecte și timpul de lucru. S-a dovedit încă o dată „că tehnologia a umanizat orele de curs prin faptul că a înlesnit interacțiunea elevului cu profesorul, care știa acum cine are mai mult nevoie de ajutor”.

Investind foarte mult timp, extrem de multă pasiune și speranța că va reuși să armonizeze mai bine modul de învățare cu dinamica societății moderne, „profesorul preferat al lui Bill Gates”, așa cum l-a intitulat revista „Fortune”, reușește în jurul anului 2010 să dezvolte puternic platforma Khan Academy, în urma unor sponsorizări consistente de 2 milioane de dolari din partea Google și 4 milioane de dolari din partea Fundației Gates.

Dacă școala pe care a schițat-o autorul Khan în rândurile cărții ar fi îmbrățișată de cât mai multe state, dacă noi am introduce tehnologia ca un instrument de înțelegere temeinică a conceptelor umanizând astfel mai mult orele de curs, dacă am da copiilor mai multă independență și control , dacă am încuraja mai mult colaborarea între colegi fără a-i comasa după vârstă, am putea crea o școală care să le ofere adolescenților șansa de a începe să-și asume responsabilități de adult.

  • Wikipedia
Rate this blog entry:
Pasiuni inteligente
Lobby pentru hobby
Fundatia Genesis - Toate drepturile rezervate.
Design & Development by Centriqa Marketing Bureau